În articolul precedent, am povestit despre cum să petrecem prima noapte cu o fată care nu a avut niciodată o experiență sexuală. Acum vom lua în considerare situația inversă, când DVS aveți mai puțină experiență decât partenera DVS. Cum să evitați situațiile jenante, să faceți o impresie bună, să obțineți și să oferiți partenerei o plăcere sexuală de neuitat? Câteva dintre recomandările noastre vă vor ajuta să rezolvați această problemă.
O femeie cu experiență a avut, cel mai probabil, mai mulți parteneri înainte de DVS, sau poate doar unul, dar un adevarat maestru în sex. Acest fapt este important și trebuie luat în considerare. Până nu faceți vreo greșeală, ea nu își va aminti de foștii. Dacă partida a fost mediocră, atunci veți fi comparat cu predecesorii ei. Sarcina va deveni imediat mai complicată, deci este important să nu faceți greșeli majore și totul va decurge așa cum trebuie.
Primul lucru pe care trebuie să-l luați în considerare este locul și condițiile ambientale. Femeile cu experiență sunt mai puțin pretențioase în acest sens. Ele au deja formate gusturile și preferințele, astfel încât cea mai bună soluție este sexul pe teritoriul lor. O a doua opțiune posibilă este teritoriul neutru. Luați o cameră la hotel sau un apartament în regim hotelier. În timpul verii puteți petrece timpul în natură, în mașină, dar pentru prima dată, totuși, este mai bine să alegeți un loc adaptat și confortabil.
Pentru sexul spontan, locul nu este important de obicei. Cu toate acestea, dacă puteți oferi cel puțin un minim de confort, acest lucru va crește cu siguranță aprecierea partenerei față de DVS. Aceasta se referă la prezența prezervativelor, a șervețelelor umede, a apei curate și a altor lucruri, fără de care, în astfel de situații, este extrem de incomod.
Acordați atenția necesară corpului DVS. Ați fost ales deja, de aceea dacă sunteți gras sau slab, scund sau înalt, nu mai contează deja. Este important să fiți curat, să mirosiți frumos și atât! Igiena înainte de sex este un lucru foarte important. Găsiți neapărat câteva minute pentru un duș și spălați bine locurile intime utilizînd produse pentru igienă. Aici nu se are în vedere doar penisul, ci și zona anusului și testiculelor. O fată cu experiență vă poate oferi și scenarii din cele mai diferite. O atitudine deosebită necesită penisul. Spălați-l bine, de preferat cu produse pentru igiena intimă ce au miros plăcut. Penisul neplăcut mirositor poate constitui un motiv de refuz al sexului oral sau renunțarea pe deplin la relațiile intime. Dacă aveți un penis mai mic decât mărimea medie, de până la 16 cm, atunci asigurați-vă că acesta va avea un tonus și o erecție maximă. Acesta este cel mai sensibil moment, veți fi comparat obligatoriu, deși nu vi se va comunica despre acest lucru. Prin urmare, va fi mai bine dacă nu veți înregistra probleme cu erecția. Păstrarea unui tonus bun al penisului este condiționată de exercițiile pentru penis, iar prin practicarea acestora pe o durată mai lungă de timp, este posibilă și mărirea penisului. Pe site-ul nostru puteți găsi un articol dedicat acestor exerciții.
Măsurile mai decisive includ și mărirea penisului, despre aceasta, de asemenea, puteți găsi mai multe articole. Tonusul penisului și dimensiunea acestuia vă vor ajuta să lăsați impresii mult mai intense decât cele lăsate de partenerii anteriori. Pentru a nu strica părerea partenerei despre sine este de ajuns o erecție excelentă. Prin urmare, nu vă faceți griji, nu consumați mult alcool pentru încredere. Mai multe mângâieri și mai mult preludiu și erecția DVS va fi excelentă. Dacă totuși apar probleme, atunci puteți profita de produse sub formă de cremă pentru a stimula erecția, de obicei, aplicîndu-se cu 30 de minute înaintea contactului sexual.
Deci, să trecem la subiect. Cu ce este mai bine să începem? Să începem, ca de obicei, cu mângâieri preliminare, nu vă fie frică să faceți ceea ce vi se va cere. Nu ezitați, dar nici nu vă grăbiți, nu vă fie frică să prelungiți mângâierile preliminare, deoarece acestea nu sunt niciodată prea multe. Chiar dacă veți prelungi mângâierile, o fată experimentată vă va spune când este timpul să mergeți mai departe. Principala problemă pentru începători este că sunt foarte tensionați. Nu ezitați să folosiți atingerile cu buzele și limba, spuneți-i complimente și încercați să vorbiți cu sinceritate ceea ce simți, de exemplu: cât de mult o doriți și că sunteți fericit că este lângă DVS. Ea trebuie să se relaxeze, să se excite, de mângâierile DVS depinde dacă organele ei sexuale se umezesc, iar acest lucru va ajuta în timpul actului sexual la evitarea senzațiilor neplăcute și dureroase. Cu cât vă veți comporta mai emancipat cu ea, cu atât mai confortabil va fi și pentru ea și pentru DVS. Este experimentată, așa că nu vă fie teamă să o întrebați ce poziții și mângâieri îi plac mai mult. Comunicați cu ea nu numai în timpul mângâierilor, ci și în timpul actului sexual, acest lucru va exclude greșelile și va permite să cunoașteți preferințele ei. Dacă veți simțiți că penisul nu are loc și pătrunderea în vagin este dificilă, întrebați-o dacă o doare sau nu. Dacă o doare, este mai bine să vă opriți și să continuați cu mângâierile, iar dacă nu o doare nimic, puteți încerca să continuați penetrarea, dar este mai bine să utilizați simultan stimularea zonelor erogene. Cele mai sensibile zone erogene la fete sunt sfarcurile sânilor, abdomenul, clitorisul și chiar și anusul. Dacă aveți vreo lipsă în cunoașterea anatomiei umane, este mai bine să consultați un manual pentru a vă reîmprospăta cunoștințele și pentru a afla care sunt organele din zonele intime ale femeilor și unde sunt localizate, pentru a preveni eroarea fatală în determinarea corectă a clitorisului.
Putem încerca experimente în timpul sexului? În timpul sexului se pot practica multe mângâieri nostime și poziții interesante. Vreți să încercați? Acesta și este farmecul femeilor experimentate, de obicei ele sunt predispuse să experimenteze. Întrebați-o dacă a mai practicat ceva asemănător? Dacă da, nu vor exista probleme. Dacă nu, o femeie experimentată, chiar și la primul sex, în 80% din cazuri, poate fi de acord să încerce ceva nou, bineînțeles, dacă nu vine din categoria perversităților extreme. Este mai bine să amânați astfel de experimente pentru următoarea întâlnire. Dacă nu a mai încercat ceea ce vreți să îi propuneți și este de acord să încerce, dirijați cu încredere experimentele, dar foarte atent, întrebînd-o dacă îi place sau nu, dacă o doare sau nu. Desigur, o fată experimentată vă va atenționa dacă va simți vreo durere sau senzație neplăcută. Cu toate acestea, astfel de întrebări vor fi considerate ca o grijă pentru ea și vă va clasifica drept un amant bun și grijuliu.
Răsfățurile sunt elemente scurte ale jocului sexual, care schimbă natura actului sexual. Acestea constau în lovituri slabe, mușcături, lingeri, mângâieri cu limba. Unor femei le plac elemente mai dure ale jocului, cum ar fi strangularea, înjurarea, salivarea, strângerea de păr și altele. Vreți să îi pălmuiți fundulețul în timpul sexului, nu întrebați. Loviți ușor apoi observați dacă i-a plăcut sau nu. Dacă nu, atunci nu aveți noroc, dar nu de tot, va trebui să vă abțineți pentru un timp și să încercați mai târziu. Poate ar mai trebui să lucrați la tehnică și data viitoare să-i placă. Mușcăturile, lingerea, mângâierea urechilor, gâtului, pieptului, degetelor cu limba, de asemenea, sunt percepute de partener bine. Dar, în ceea ce privește elementele mai perverse, este mai bine să le aplicați, după ce ați discutat cu partenera în prealabil, sau dacă vi se va cere să le faceți.
Ce trebuie să faceți dacă experimentele vă sunt propuse de către ea? Depinde de DVS. Consimțământul DVS va îmbunătăți opinia despre DVS, dar dacă nu aveți chef, sau dacă vi se propune ceva destul de greu și nu sunteți gata să participați la astfel de experimente, sugerați o amânare pe altă dată. Nu spuneți un nu categoric și în nici un caz nu râdeți și nu criticați. Dacă, totuși, vă decideți să încercați, comunicați cu ea, nu vă fie frică să vă împărtășiți sentimentele, dacă acestea sunt plăcute și cu atât mai mult dacă suferiți de disconfort sau durere.
Fiți atenți la cum reacționează ea în timpul experimentelor sexuale și când testați noi poziții în sex. În cazul în care, în timpul experimentului, ceva nu funcționează, ceva nu merge bine sau nu provoacă excitare, de asemenea, simțiți-vă liber să vorbiți și să întrebați despre aceasta. Probabil din lipsă de experiență faceți ceva greșit, iar partenera vă poate ajuta să înțelegeți exact ce anume. Nu vă fie teamă în acest caz să păreți neexperimentat, nu este grav, deoarece experimentul e făcut pentru a vedea dacă vi se potrivește, dacă vă place sau nu, precum și pentru obținerea unei noi experiențe și învățarea lucrurilor noi în sex.
Important e să nu fiți timid, să fiți atent, îngrijit, curat, cu un tonus ridicat al penisului și sexul va fi excepțional cu siguranță. Veți fi numărul unu pentru ea, eclipsînd pe toți cei de dinainte.
Articolul oferă recomandări generale. Dacă v-a plăcut articolul și doriți mai multă practică, scrieți despre aceasta în comentarii și noi vă vom povesti mult mai multe lucruri interesante. Începând cu modul în care să aplici loviturile pe fund și terminînd cu cele mai extreme poziții și mângâieri în sex.